Dupa...

M-am trezit dupa cateva zile de la operatie. De fapt, auzeam glasul mamei care-mi cerea:
"-Alexandra, strange-ma de mana!
-Alexandra, deschide ochii daca ma auzi!"
Vroiam sa-i spun: ''Lasa-ma!" sunt obosita.''. Imi doream sa dorm, nu simteam nimic, nu ma durea nimic.
Din ziua in care am inceput sa fiu 'oarecum' constienta, am inceput sa simt nevoia disperata de a bea apa. La inceput nu intelegeam de ce nu pot sa vorbesc, de ce nu pot sa ma misc?
Nu puteam sa vorbesc pentru ca aveam aveam furtunuri pe gat si de aceea nu primeam nici apa. Nu puteam sa ma misc pentru ca eram legata.
Domnul profesor Zoltan Galajda venea de foarte multe ori sa vada cum ma simt si imi promitea ca imi va scoate furtunele curand, la fel si Domnul doctor anestezist Csaba Papp (pe care eu nu-l mai recunosteam) venea foarte des. Ma incuraja si imi uda buzele cu apa.
Cand primeam vizite de la mama si Bogdan, mi se scadea doza de anestezic si mi se dezlegau mainile. Asa erau si ei mai linistiti, iar eu puteam sa-i vad si sa aud incurajarile lor.
Dupa terminarea vizitei, asistentele m-au vazut m-ai linistita si nu m-au mai legat (stateam legata pentru ca reactionam destul de urat la anestezie, ma miscam ma zbateam si incercam sa-mi scot furtunurile).
Doar ca eu cum am vazut momentul prielnic, m-am tras de marginea patului si m-am ridicat in fund. Am inceput sa-mi trag furtunurile din nas si am tras pana mi le-am scos. Aparatele la care eram conectata au inceput sa tipe, sa scoata diverse sunete si asistentele si-au indreptat privirea spre mine.
"-Alexandra! NU! NU! NU!"......
Deja imi scosesem furtunurile care erau bagate pana in stomac, am incercat sa trag si de cele pe care le aveam in gura, dar eram prea obosita si am cazut pe spate.
Am fost legata si mi-au introdus iarasi furtunurile pe nas.
Gata! Cu gestul asta am pierdut orice sansa de a mai ramane dezlegata.

Domnisoara doctor Cristina (era medic anestezist si vorbea limba romana) a venit si a inceput sa ma ''certe''. De fapt, nu ma certa, imi spunea pe un ton foarte cald ca de aia ma tin legata. Pentru ca nu stau linistita. Domnisoara Cristina nu a fost medicul meu, dar trecea  pe la mine si se interesa de starea mea si cel mai important: Imi tampona buzele cu un tifon imbibat in apa. Ma linistea.
Zilele treceau incet si singurul lucru pe care mi-l doream era sa scap de furtunurile alea.