joi, 28 aprilie 2011

Viata este un dar de la Dumnezeu

As mintii daca as spune ca a fost usor, as mintii daca as spune ca nu mi-a fost frica...dar toate astea au trecut, am ramas cu amintiri, dar si cu cicatrici, dar de durere am uitat.
Acum sunt bine, foarte bine.
Nu-mi pasa daca lumea isi da coate cand imi vede taietura de pe piept. Am ascuns-o un timp, o perioada scurta,d ar acum sunt mandra de ea. Ma reprezinta.

''A fi normal este telul ideal al celor neimpliniti.''
                                                          Carl Gustav Jung

Eu sunt un om implinit.


http://primenet.ro/

Drumul spre casa

A fost obositor, dar usor. Avionul a intarziat destul de mult, dar intr-un final am aterizat pe Aeroportul Otopeni.
Am fost asteptata de Alexandra (prietena mea,care imi este alaturi intoteauna cand mi-e greu), cumnatul si nepotul meu.
As fi vrut sa ma intampine tati la aeroport, dar stiam ca i-ar fi fost prea greu.
Am ajuns acasa, ma astepta la poarta. Era tot tata, dar era schimbat, plangea si ma imbratisa.
El, omul dur si serios, plangea in hohote, plangea de fericire.
Am ajuns acasa si traiesc :)
Am inceput o noua viata. In viata asta noua, nu voi mai face niciun compromis.
O sa fac tot ce-mi sta in putere sa fiu un om fericit.
Au luptat foarte multi oameni pentru ca eu sa primesc sansa asta si nu-mi voi bate joc de ea.
Sunt EU si TRAIESC!


http://primenet.ro/

Mutarea in salon

M-am rugat mult, mult de domn' profesor si pana la urma m-a mutat in salon. Am stat doar 2 nopti in salon, nopti in care am chinuit-o pe mami, pentru ca vrut sa ramana cu mine. Nu, nu de asta am chinuit-o, ci pentru ca am avut pe cine.
Domnul anestezist Csaba Papp ma vizita in salon si stateam de vorba ore intregi.
Domnul profesor Galajda venea de zeci de ori si imi mai masura bataile inimii, ma verifica, vedea ca sunt bine si ma lasa un pic.
"Mami intoarce-ma, mami vreau sa ma spal pe dinti (era 1 noaptea), mami vreau servetel, mi-e sete, mi-e foame, hai sa ne trezim" ...dupa cum povesteam in paginile anterioare, ziua dormeam si noaptea nu.
Dupa ce am ajuns in salon, am inceput sa ma milogesc la domnul doctor sa-mi dea drumul sa dorm acolo unde erau cazati mama si Bogdan....si m-am milogit pana l-am induplecat :)
Cand mi-a dat voie sa plec din spital, m-am bucurat foarte tare, am reinvatat sa urc si sa cobor scari.
Iar afara era multa, multa zapada, era foarte frumos. Cea mai alba, clara si pura zapada pe care o vazusem vreodata.
Am dormit si acolo tot 2 nopti. In prima noapte, l-am speriat pe Bogdan pentru ca el nu mai dormise cu mine dupa operatie si nu-mi cunostea halucinatiile :)
In cele 2 zile domnul profesor m-a vizitat de multe ori. Inainte sa plec mi-a adus cadouri pentru acasa si un stetoscop verde pe care era inscriptionata data operatiei.
I-am multumit foarte tare, este un super om!
Cand eram cu toate furtunurile, prin nas, gura si alte orificii si nu puteam sa vorbesc, dansul venea si ma tinea de mana. Cand mana dansului cuprindea mana mea plina intepaturi si branule, atunci uitam tot, atunci nu ma durea nimic, atunci stiam ca nimic rau nu mi se poate intampla.
Este salvatorul meu!



http://primenet.ro/

luni, 11 aprilie 2011

Ziua cea mare :)

Astazi imi vor scoate furtunul care-mi este bagat pe vena de la picior. In aceasta seara voi putea sa dorm pe o parte, in sfarsit nu voi mai sta doar pe spate. Hmmmm... exista doar o problema, nu are cine sa-mi prinda branula. De fapt, nu doreste nimeni sa ma mai intepe. Domnul doctor a spus ca dansului ii este mila, asa ca, a chemat o asistenta sa-mi puna branula, dar si dansa cand mi-a vazut venele a refuzat.
A venit domnisoara Cristina (medicul anestezist) si mi-a pus branula. Gata! Sigur imi vor scoate furtunul :). Aveam nevoie de alta branula pentru ca odata cu scoaterea furtunului, imi curata si rana de la picior si imi facea o alta cusatura, deci era posibil sa mi se faca rau si noua intepatura era pentru substantele care m-ar fi facut sa-mi revin.
Pana sa inceapa procedura mi-a fost facuta o radigrafie la picior. Asistentul la radiologie avea un tatuaj foarte interesant, dar din pacate nu puteam sa-l vad in intregime. Asa ca, l-am rugat sa-si dea jos tricoul :))) .....dupa cum spuneam mi se faceau toate poftele.
Am vazut tatuajul!
Gata acum eram pregatita pentru noua cusatura. Anestezia locala a fost facuta intr-un loc foarte sensibil si foarte dureros, dar in cateva secunde n-am mai simtit nimic.
O asistenta ma tinea de mana, domnul doctor vorbea cu mine .Eu ii spuneam ca lesin, dansul imi spunea ca daca eu lesin cu siguranta si dansul o sa lesine. Eu intrebam "Cat mai dureaza?" Dansul imi spunea ca "3 min." si m-a pus sa numar de la 1 la 180. Nu puteti sa va imaginati cum numaram dupa atatea zile de anestezic :)).
Am scapat si de furtun, am si o noua cusatura, in noaptea asta am un plan maret :)
O sa le rog frumos, frumos de tot pe asistente sa ma duca la toaleta. Asa am facut si m-au dus cu un carucior cu rotile, m-au lasat sa ma uit si in oglinda.
In fiecare dimineata ni se schimba lenjeria de pat si ne spalau (pe toti pacientii), noi stateam intinsi si asistentele ne spalau, ne schimbau.
In dimineata urmatoare eu am fost super norocoasa, o asistenta tanara m-a luat cu caruciorul, m-a dus la dus si mi-a facut baie! M-a spalat cu gelul ei de dus, mirosea a vanilie :)
M-am gandit bine si de indata ce-l vad pe domnul doctor o sa ma rog de el sa ma lase si pe mine in salon ca m-am saturat de stat in reanimare.

Recuperare

In perioada de recuperare am avut numeroase halucinatii:
Vedeam ca a luat foc caloriferul, ca ploua in camera, ca umblau soarecii pe langa mine, ca-mi zumzaie licuricii pe la cap si, nu in ultimul rand, ca aud opera ungureasca in urechi :) ....asa eram eu, prindeam unde radio...
Partea cea mai rea a fost cea cu injectiile, eu uram injectiile si acum trebuia sa fac cate una pe zi, in burta :( ... dar a trecut si asta.....trebuia sa stau cu furtunul pentru oxigen care-mi usca nasul, dar a trecut si asta.....nu ma puteam misca din cauza balonului de contrapulsatie pe care nu mi-l scosesera inca.....asta inseamna ca faceam pe mine :( si asta a fost cel mai rau, faptul ca eram neputincioasa...
In tot acest timp, am stat la reanimare, am fost pacient rezident de reanimare ;)
Metabolismul mi l-am dat peste cap, ziua dormeam si noaptea faceam galagie.
Am incercat sa mananc singura in primele zile .....ha, ha, ha... ma incapatanam sa mananc singura, dar lingura ajungea ba sub barba, ba peste nas :)) si apoi ma lasam pagubasa si imi dadea mama sa pap .....ca la un copil mic.
Ceream sa-mi lase telefonul mobil langa mine, dar mi-a luat 1 zi ca sa-l pot debloca si alte cateva ore sa scriu un mesaj cu continutul ''Sunt bine!''
Si asa au mai trecut cateva zile. In tot acest timp, domnii doctori imi faceau vizite constante si stateam de vorba, ma consultau si se asigurau ca nu-mi lipseste nimic.
Dansilor le datorez totul!

Mos Nicolae

La mine, Mos Nicolae a venit cu un mare, mare cadou. "Ce cadou?"
Mi-au fost scoase furtunurile din gura si nas....acum puteam sa beau apa :))....puteam sa ma ridic in fund, puteam sa vorbesc (din cauza furtunurilor au fost putin afectate corzile vocale). Incet , ce-i drept, dar puteam sa vorbesc.
Am ramas cu furtunul din picior (mi s-a pus un balon de contrapulsatiie care-mi ajuta inima sa mearga bine), cu branule si cu niste magneti care-mi masurau tensiunea. Domnul Galajda mi-a cumparat inghetata si un Mos de zahar, domnul Csaba mi-a adus un pahar cu Coca-Cola( eu nu beau Coca-Cola, dar atunci am avut pofta), nu aveam voie nimic cu acid, asa ca domnul Csaba a scos acidul amestecand cu lingurita in pahar :)).
Toata lumea imi facea poftele.
Dupa 10 zile in care nu am fost spalata si mi-au fost administrate atatea medicamente, miroseam oribil. In acea seara m-au spalat pe par si pe corp, m-au dat cu parfum. Eram atat de fericita!
Am vrut sa vad taieturile .....le-am vazut, dar nu ma suparau deloc....Traiam si asta era cel mai important lucru!
Niciodata nu l-am vazut pe Bogdan atat de fericit ca atunci cand m-a vazut ca pot sa vorbesc si sa ma misc.
El imi facea masaj la o mana, mama la cealalta....
L-am sunat pe tati :)....am plans amandoi....el de fericire ca sunt bine, eu de suparare ca din cauza mea a fost trist.
Scapasem de pericol, acum urma recuperarea.

Dupa...

M-am trezit dupa cateva zile de la operatie. De fapt, auzeam glasul mamei care-mi cerea:
"-Alexandra, strange-ma de mana!
-Alexandra, deschide ochii daca ma auzi!"
Vroiam sa-i spun: ''Lasa-ma!" sunt obosita.''. Imi doream sa dorm, nu simteam nimic, nu ma durea nimic.
Din ziua in care am inceput sa fiu 'oarecum' constienta, am inceput sa simt nevoia disperata de a bea apa. La inceput nu intelegeam de ce nu pot sa vorbesc, de ce nu pot sa ma misc?
Nu puteam sa vorbesc pentru ca aveam aveam furtunuri pe gat si de aceea nu primeam nici apa. Nu puteam sa ma misc pentru ca eram legata.
Domnul profesor Zoltan Galajda venea de foarte multe ori sa vada cum ma simt si imi promitea ca imi va scoate furtunele curand, la fel si Domnul doctor anestezist Csaba Papp (pe care eu nu-l mai recunosteam) venea foarte des. Ma incuraja si imi uda buzele cu apa.
Cand primeam vizite de la mama si Bogdan, mi se scadea doza de anestezic si mi se dezlegau mainile. Asa erau si ei mai linistiti, iar eu puteam sa-i vad si sa aud incurajarile lor.
Dupa terminarea vizitei, asistentele m-au vazut m-ai linistita si nu m-au mai legat (stateam legata pentru ca reactionam destul de urat la anestezie, ma miscam ma zbateam si incercam sa-mi scot furtunurile).
Doar ca eu cum am vazut momentul prielnic, m-am tras de marginea patului si m-am ridicat in fund. Am inceput sa-mi trag furtunurile din nas si am tras pana mi le-am scos. Aparatele la care eram conectata au inceput sa tipe, sa scoata diverse sunete si asistentele si-au indreptat privirea spre mine.
"-Alexandra! NU! NU! NU!"......
Deja imi scosesem furtunurile care erau bagate pana in stomac, am incercat sa trag si de cele pe care le aveam in gura, dar eram prea obosita si am cazut pe spate.
Am fost legata si mi-au introdus iarasi furtunurile pe nas.
Gata! Cu gestul asta am pierdut orice sansa de a mai ramane dezlegata.

Domnisoara doctor Cristina (era medic anestezist si vorbea limba romana) a venit si a inceput sa ma ''certe''. De fapt, nu ma certa, imi spunea pe un ton foarte cald ca de aia ma tin legata. Pentru ca nu stau linistita. Domnisoara Cristina nu a fost medicul meu, dar trecea  pe la mine si se interesa de starea mea si cel mai important: Imi tampona buzele cu un tifon imbibat in apa. Ma linistea.
Zilele treceau incet si singurul lucru pe care mi-l doream era sa scap de furtunurile alea.

joi, 7 aprilie 2011

ZIUA OPERATIEI !!!

Vineri ,26 noiembrie

Dimineata, la prima ora domnul doctor mi-a facut o vizita. Am profitat de ocazie ca sa-i arat pielea (rosie toata)...offf... dupa ce-mi examineaza roseata si umflaturile imi spune ca nu  ma poate baga in operatie daca am facut alergie la samponul ala.
"- Ce sampon?
-Nu te-ai spalat cu ala verde?
-Aaaa...pai nu trebuia sa ma dau cu el dupa dus? Ca o crema de corp?
-Nuuuu, ala e sampon...trebuia sa te speli cu el.
-Pai eu nu am facut asa.
-Bine. Spala-te acum cu el si trimit mai tarziu pe cineva sa-ti aduca o camasa cu care sa te imbraci."
Cand am iesit de la dus am gasit pe pat o camasa alba.
Intre timp au ajuns si ai mei la spital. Le-am povestit ce si cum ...au ras si ei putin de mine.
Dupa dus m-am pus in pat si am asteptat. Trebuia sa intru in sala de operatii la ora 12.
Nu aveam niciun sentiment sau cel putin acum nu-mi aduc aminte sa fi avut vreun sentiment...
Domnul doctor  a mai venit de vreo 2, 3 ori sa vada ce fac...
Pe la 10:30 a venit o asistenta si mi-a adus 2 pastilute pe care a trebuit sa le inghit.
Si gata!
Mi s-a rupt filmul. Dupa pastilele alea pana dupa operatie nu-mi mai aduc aminte absolut nimic.
Acum va voi reda ce mi-au povestit mama si Bogdan:
A venit in salon domnul doctor anestezist Csaba Papp care mi-a explicat ca voi simtii doar o mica intepatura si ca nu trebuie sa-mi fie frica. Am purtat un dialog de aproape o ora cu domnul anestezist, dar nu-mi aduc aminte nici macar un singur cuvant.
Dupa plecarea anestezistului, a venit un brancardier care mi-a adus o alta camasa cu care sa ma imbrac (de data aceasta era una verde). M-am schimbat in fata lui, fara nici o jena si apoi m-am urcat pe masa cu care m-a dus in sala de operatie.
Le-am facut cu mana alor mei si cu toate ca am zis ca nu-mi mai aduc aminte nimic....imi amintesc de intepatura mica pentru anestezie....intepatura o fi fost mica, dar durerea si usturimea au fost mari.

Noaptea dinaintea operatiei

Seara o asistenta a venit si mi-a adus o sticluta cu o substanta verde si mi-a zis sa folosesc jumatate dupa dusul de seara si jumatate dupa dusul de dimineata...trebuia sa-mi dau pe tot corpul cu ea...Asa am facut! Dialogul cu asistenta a fost oarecum ciudat deoarece ea vorbea in maghiara si eu in romana, deci ne-am inteles mai mult prin semne.
Dusul si aplicarea cremei pe mine le-am facut in timp ce mama si Bogdan erau in salon....
Si ei imi spuneau ca ceva nu e in regula, dar eu am comentat: "ei, cine stie ce compozitie o avea de se face asa alba pe mine."
Mi-am luat ''La revedere'' de la ei si m-am pus in pat.
Atunci au inceput mancarimile, usturimile si inrosirea pielii, am incercat sa dau cu apa, dar era si mai rau. Am incercat sa le suport si sa dorm. Nu prea mi-a reusit.
Am vrut sa-l sun pe tata sa-i aud vocea inainte de operatie,d ar am fost prea lasa. Asa ca i-am trimis un mesaj:
''Tati nu-ti face griji, totul va fi bine. Voi fi puternica!''
Si asa a trecut noaptea dinaintea operatiei.






www.primenet.ro

miercuri, 6 aprilie 2011

Internarea

25 noiembrie 2010.
Ne-am trezit devreme si am plecat spre Debrecen. Nu stiu sa descriu sentimentele care ma incearca, sunt atat de multe si atat de amestecate.
Am ajuns in curtea Universitatii, de obicei nu retin detaliile locurilor unde merg, pe care le vizitez, dar acum stiu sigur in ce parte trebuie sa ma indrept. Tremur. Intru in Universitate si merg spre biroul pe care mi l-a indicat domnul profesor la telefon. Intru singura (oricat de speriata as fi, prefer sa fac lucrurile singura).
Doamna secretara imi spune sa il asteptam in hol pe domnul profesor. Ne asezam pe canapele si asteptam.
Il zaresc pe domn' profesor. Ma ridic. Se ridica si ai mei. Ne saluta, face cunostiinta cu mama si apoi ne roaga sa-l urmam.
Intai mergem sa semnam documentele ca sunt de acord sa fac operatia, ca sunt constienta de riscuri, etc. Am completat formularele necesare apoi eu si mama am mers in salon ("m-am cazat"), iar Bogdan a plecat intr-o alta cladire sa plateasca costul operatiei.
M-am schimbat in pijamale si in cateva momente eram plimbata intr-un carucior cu rotile catre diferite sali unde mi se faceau tot felul de analize si radiografii.
Dupa ce mi s-au facut toate investigatiile m-au lasat in salon sa ma odihnesc.


 http://primenet.ro/

duminică, 3 aprilie 2011

Pregatita pentru operatie......sau NU

 Mi-am luat concediu cu 4 zile inainte sa plec la operatie. Mai bine ma duceam la servici sa-mi ocup timpul.
"Ce am facut?"
Am facut cumparaturile dinaintea operatiei. Stiti si voi: 3 pijamale, sapun, pasta de dinti etc. Am fost la pensat, epilat, manichiura, pedichiura. Na ,sa fiu pregatita :)
Si gata! Mai am doar o noapte de dormit acasa :(
Offff....Mi-e frica... Foarte frica! Maine, 24 noiembrie 2010, plecam spre Debrecen...
Ma gandesc cu groaza ca atunci cand ma voi trezi, imi voi lua ''La revedere'' de la tati si voi incerca sa par linistita si imi voi inghitii lacrimile si, si, si ....

A fost exact asa cum mi-am imaginat. Tata, un om foarte puternic are acum ochii umezi, pentru mine. Foarte greu, dar acum sunt in masina si am un drum lung de facut. Vreau sa dorm si sa ma trezesc dupa operatie. Prietenii, cunoscutii si familia imi trimit mesaje de incurajare. Nu vreau sa le citesc. Nu pot sa le citesc. Plang si nu vreau ca mama si Bogdan sa se supere.
Ce bine ca am ochelari de soare, ei sunt salvarea mea in incercarea de a parea puternica. Imi ascund lacrimile perfect.
Ramanem in Oradea in aceasta seara. Maine trecem granita si tot maine ma internez.


 http://primenet.ro/