De fapt, Bogdan a facut rost de bani. Isi investeste banii in mine, in inima mea (voi purta o pancarta cu mesajul "Aici sunt banii lui Bogdan!") :)) ....Acum, cand stiu ca avem banii pentru operatie, mi-e si mai frica. Nu mai pot amana momentul. Am luat legatura cu domnul doctor si am stabilit data de 22 noiembrie pentru operatie.
Offf... acum incepe 'greul'. Sunt cu capul in nori, uit, tip si in plus mai am o chestie ciudata: daca eu sufar, vreau sa sufere si cei de langa mine. Asa ca incep sa-i terorizez pe ai mei cu intrebari de genul: Ce tati? De ce esti suparat? Ti-e frica, ca o sa mor? la fel ii fac si mamei...
La servici incerc sa par calma. Trimit actele la contabilitate, dar uit si apoi ii pun pe colegii mei sa le caute jumatate de zi pentru ca sunt convinsa ca nu le-am trimis. Ajung dimineata la servici si tastez un cod gresit la alarma, sun la firma de paza si le spun ca eu am pornit-o, doamna de acolo imi raspunde ca nu e nici o problema, dar ca ramane la telefon pana cand o opresc. Si as putea sa fac asta, daca mi-as aduce aminte codul de 4 cifre pe care l-am tastat 6 luni in fiecare dimineata, dar nu, nu mi-l amintesc .Bine ca mai am un telefon (telefonul de firma) pe care il pot folosi ca sa-l sun pe colegul meu sa-mi spuna codul.
Parca zilele trec din ce in ce mai repede si ma duc pe mine spre sala de operatii.
Merg la preot, tin post si ma rog sa-mi ierte pacatele.
Ca la orice operatie si la a mea exista riscul sa nu ma mai trezesc din anestezie. Doar gandul ca Dumnezeu are un plan cu mine, nu stiu care, ma face sa trec mai usor peste clipele cu ganduri pesimiste.
http://primenet.ro/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu